06 mart. Daniela Bogdescu, Telinfinity: „Tehnologia trebuie să accelereze operațiunile, nu să devină o sursă de stres pentru echipă”
Comunicarea eficientă în interiorul unei locații HoReCa poate face diferența dintre un serviciu fluid și un flux operațional blocat.
În restaurantele aglomerate, coordonarea rapidă dintre echipe este esențială, iar tehnologia începe să joace un rol tot mai important în fluidizarea operațiunilor.
Am discutat cu Daniela Bogdescu, fondatoarea Telinfinity, despre modul în care comunicarea internă poate influența performanța unui restaurant și despre schimbările pe care le aduce digitalizarea în HoReCa.

Care este cea mai frecventă problemă operațională pe care o observați astăzi în restaurantele și hotelurile din România?
În HoReCa, atragerea clienților este esențială. Însă diferența dintre un business care supraviețuiește și unul care crește stă în modul în care funcționează echipa în spatele scenei.
În cei 10 ani de activitate în acest domeniu am observat de multe ori echipe implicate, care muncesc intens, dar pierd timp și energie din cauza unei comunicări fragmentate între bucătărie, ospătari și management. Aceste blocaje duc la drumuri inutile între sală și bucătărie, mâncare servită la temperatură nepotrivită, dificultăți în coordonare sau situații în care clienții vor să comande, dar nu găsesc rapid un ospătar disponibil.
De cele mai multe ori, aceste pierderi nu sunt cuantificate, dar ele se traduc în timp pierdut, comenzi ratate și afectarea imaginii locației. Într-o industrie cu marje sensibile, fiecare detaliu contează.
Soluțiile de comunicare pe care le implementăm elimină aceste blocaje și creează un flux clar și predictibil al informației. Când mesajele circulă rapid și structurat, echipa lucrează mai eficient, timpii de reacție scad, iar experiența clientului se îmbunătățește vizibil.
Cum a apărut Telinfinity și ideea dezvoltării acestor soluții pentru HoReCa?
În spatele fiecărui restaurant aglomerat există fie haos, fie coordonare.
Am realizat acest lucru acum 10 ani, în timpul unei vacanțe la Berlin, când mă aflam într-un restaurant. Deși locația era plină, totul funcționa impecabil: fără alergătură inutilă, fără stres vizibil și fără întârzieri. Diferența o făcea un sistem de apelare care susținea comunicarea internă.
Atunci am înțeles că succesul unui restaurant nu ține doar de meniu sau design, ci de modul în care echipa comunică în timp real. Comunicarea eficientă înseamnă control, claritate și decizii rapide. Mi-am dorit ca și restaurantele din România să beneficieze de astfel de soluții.
Așa a luat naștere Telinfinity.
Astăzi oferim o gamă extinsă de soluții de comunicare și apelare, pe care le personalizăm în funcție de nevoile fiecărui business. Le-am implementat în sute de restaurante din România, iar impactul lor este vizibil în organizarea internă, în timpii de reacție și în performanța financiară.
Rolul nostru nu este doar să furnizăm tehnologie, ci să construim un nou standard de eficiență în HoReCa, analizând fluxuri, înțelegând dinamica fiecărei locații și optimizând procesele pentru rezultate măsurabile.
Cum a evoluat percepția restaurantelor față de tehnologie în ultimii ani?
Percepția restaurantelor față de tehnologie a evoluat semnificativ în ultimii ani. Dacă în trecut digitalizarea era percepută ca un „nice to have”, astăzi este o condiție reală pentru funcționarea eficientă a unui business.
Presiunea pe costuri, lipsa personalului și ritmul alert al operațiunilor i-au determinat pe operatori să își regândească procesele și modul de organizare internă. În acest context vedem o deschidere tot mai mare către soluții de comunicare și apelare integrate, capabile să susțină fluxul operațional în timp real.
Există încă reticență, însă aceasta nu mai ține de utilitatea tehnologiei, ci de teama unei alegeri greșite. Mulți operatori au învățat din experiențe anterioare că o soluție implementată superficial sau aleasă strict pe criteriul prețului poate genera mai multe probleme decât rezolvă.
În HoReCa, fiecare secundă influențează experiența finală a clientului, iar tehnologia trebuie să susțină echipa și ritmul restaurantului.
Ce tipuri de locații adoptă cel mai rapid aceste soluții?
Lanțurile adoptă aceste soluții pentru că au nevoie de control și standardizare. Când ai mai multe locații, nu îți permiți diferențe de organizare de la o unitate la alta.
Restaurantele premium sunt foarte sensibile la detalii. Acolo nu este vorba doar despre viteză, ci despre o sincronizare fină între bucătărie și sală, care influențează direct experiența clientului.
În fast food și delivery lucrurile sunt simple: dacă întârzii, pierzi rating și volum.
Diferența nu este însă neapărat dată de tipul locației, ci de viziunea celor care o conduc. Am văzut restaurante mici extrem de bine organizate și locații mari care pierd bani din lipsă de coordonare.

Care sunt beneficiile concrete după implementarea unui sistem de apelare?
Beneficiile se văd rapid și se reflectă direct în indicatorii operaționali. După implementarea unui sistem de apelare sau comunicare personalizat de la Telinfinity, scade timpul mediu de reacție, iar coordonarea dintre departamente devine mai precisă.
Impactul este vizibil în rezultate concrete: rotație mai eficientă a meselor, reducerea erorilor operaționale, gestionarea mai bună a momentelor de vârf și utilizarea eficientă a resurselor umane.
Într-un restaurant, hotel sau unitate de tip fast-food, comunicarea nu este un detaliu secundar. Este mecanismul care susține întregul flux operațional.
Când informația circulă corect și la timp, intervențiile sunt rapide, blocajele se reduc, iar echipa își desfășoară activitatea cu mai multă claritate. Efectul se reflectă imediat și în experiența clientului: solicitări gestionate prompt, timp de așteptare redus și un serviciu bine organizat.
Ce greșeli fac frecvent operatorii atunci când investesc în tehnologie?
Cea mai frecventă greșeală este alegerea tehnologiei exclusiv pe baza prețului inițial. În HoReCa, o soluție mai ieftină la achiziție poate deveni rapid costisitoare dacă nu este fiabilă, nu se integrează în fluxul real de lucru sau nu susține ritmul operațional al locației.
O altă eroare este ignorarea conformității tehnice și a reglementărilor în vigoare. Echipamentele neconforme pot genera blocaje administrative, sancțiuni sau riscuri operaționale care afectează stabilitatea business-ului.
Investiția în tehnologie trebuie analizată strategic, pe termen mediu și lung, prin prisma costului total de utilizare: mentenanță, suport, actualizări și durată de viață.
Ce obiective aveți pentru perioada următoare în zona HoReCa?
Pentru perioada următoare ne propunem să continuăm dezvoltarea soluțiilor de comunicare și apelare dedicate HoReCa, un segment pe care l-am construit și educat în ultimii zece ani în România.
Ne concentrăm pe sisteme tot mai adaptate realității din teren: soluții integrate, fiabile și intuitive, care pot susține atât locații independente, cât și lanțuri aflate în proces de extindere.
În contextul actual, în care investițiile sunt analizate atent, dorim să susținem industria și prin soluții flexibile de finanțare – leasing, rate sau închiriere – astfel încât operatorii să poată implementa rapid tehnologia de care au nevoie fără a bloca capital.
De ce ați decis să vă alăturați comunității HORA?
Ne-am alăturat HORA încă din 2017, pentru că am crezut în ideea de unitate și reprezentare solidă a industriei HoReCa.
Considerăm că este important să fim implicați activ în comunitățile care contribuie la dezvoltarea pieței. Într-un domeniu atât de dinamic, cred că unitatea face diferența.
Ce rol considerați că are HORA în dezvoltarea industriei ospitalității?
HORA are un rol important în reprezentarea intereselor industriei și în menținerea unui dialog constant cu autoritățile. Industria HoReCa are nevoie de stabilitate și de o voce unită, mai ales într-un context economic imprevizibil.
În același timp, organizația contribuie la consolidarea colaborării între operatori și furnizori și la schimbul de bune practici. Prin astfel de parteneriate putem construi o industrie mai solidă și mai predictibilă.
Sorry, the comment form is closed at this time.