
28 mai Conferința anuală HORA 2025: „HORECA Forward” – Strategii pentru o industrie de 10% din PIB
Pe 27 mai 2025, la București, a avut loc Conferința Națională a Industriei Ospitalității HORA, eveniment de referință pentru sectorul HoReCa din România.
Sub tema „HORECA Forward: Strategii pentru o industrie de 10% din PIB”, evenimentul a reunit peste 150 de participanți – antreprenori, oficiali guvernamentali, consultanți fiscali, reprezentanți ai autorităților de reglementare și control și jurnaliști – într-un dialog amplu despre viitorul unuia dintre cele mai dinamice sectoare ale economiei românești.
Conferința a fost deschisă de către Radu Savopol, președintele HORA, care a transmis un mesaj puternic despre solidaritate, responsabilitate și rolul activ pe care organizația îl joacă în sprijinirea mediului antreprenorial din HoReCa.
În cuvântul său, președintele HORA a marcat cei 10 ani de existență ai organizației și a subliniat importanța unei voci comune și puternice pentru industria ospitalității din România.
Ovidiu Gheorghe, Consilier de stat în Cancelaria Prim-Ministrului României, a adresat, de asemenea, un mesaj de susținere către comunitatea antreprenorilor din ospitalitate, subliniind rolul acestora în economia națională și necesitatea adoptării unor măsuri care să încurajeze dezvoltarea acestui domeniu.
Discuțiile din cadrul conferinței au fost structurate în trei sesiuni tematice.
Reglementare și colaborare – Un cadru administrativ eficient pentru HoReCa
Primul panel a adus pe scenă reprezentanți ai administrației locale și centrale, aflați în relație directă cu domeniul ospitalității: George Borună, Director Executiv, Direcția Cultură, Învățământ, Turism – PMB, Sebastian Ioan Hoțca, Vicepreședinte ANPC, Dr. Ioan Oleleu, vicepreședintele ANSVSA, Florin-Ionel Trușcă, Director General – Direcţia Generală Impozite şi Taxe Locale Sector 1, Col. Sergiu Gherman, șeful Direcției Prevenire din IGSU. Din partea HORA, pe scenă au urcat Ion Biriș, Fondator Loft Group, și Călin Ionescu, CEO Sphera Group.
Discuțiile s-au concentrat pe nevoia de debirocratizare, digitalizare și pe construirea unui cadru legislativ corect și ușor de pus în aplicare, care să nu blocheze activitatea companiilor din domeniul ospitalității. Punctual, s-a discutat despre controalele desfășurate în ultima vreme de către ANPC, punându-se accent pe maniera în care aceste acțiuni au fost efectuate și pe necesitatea aplicării legii în mod echitabil.
De asemenea, a fost dezbătută și necesitatea corelării activității diverselor autorități publice care au rol de autorizare și control asupra unităților de alimentație publică.
Provocările fiscale – Cum navigăm în impredictibilitate și cum construim o politică fiscală sustenabilă?
Cea de-a doua sesiune a fost dedicată sistemului de taxe și impozite, una dintre cele mai mari surse de incertitudine pentru antreprenori. Din acest panel au făcut parte Iancu Guda – Economist, Business Adviser, Fondator App MiM, Marcel Vulpoi, Fondator Toader & Vulpoi Management, Delia Cataramă – Conf. Univ. Dr. ASE – FABBV, Tax Partner ViboalFindex, Daniel Mischie, CEO City Grill Group și Radu Dumitrescu, fondator și CEO Stadio Hospitality Concept.
Participanții au discutat despre lipsa de coerență a politicilor fiscale, modificările legislative frecvente și lipsa unui cadru predictibil. Au fost analizate diversele modele de impozitare aplicate în intervalul 2015 – 2025, variația cotei de TVA și efectele pe care le-a produs în economia din România, dar și în cea a Germaniei, oferită ca exemplu de stabilitate fiscală.
O parte a discuțiilor a vizat importanța legii privind impozitarea bacșișului, care, în opinia antreprenorilor, reprezintă un pas înainte în dezvoltarea și consolidarea industriei datorită transparenței pe care o aduce. Pe lângă sumele aduse la bugetul de stat, această măsură a avut ca efect și creșterea veniturilor realizate de angajați.
Board-ul HORA răspunde: Întrebări fără filtru
Conferința s-a încheiat cu o sesiune dedicată în mod special comunității HORA, un moment informal, de tip Q&A, în care membrii boardului de conducere al organizației au răspuns întrebărilor și propunerilor venite din partea membrilor.
Pe scenă au urcat Radu Savopol, co-fondator 5 to go, președinte HORA, Ion Biriș, acționar grupul HERS, vicepreședinte HORA, Dani Caramihai, fondator Fratelli, vicepreședinte HORA, Călin Ionescu, Director general la Sphera Franchise Group SA, vicepreședinte HORA, Radu Dumitrescu, fondator Stadio Hospitality Concept, membru board și Daniel Mischie, CEO City Grill Group, membru board.
Sesiunea a reprezentat o oportunitate pentru a discuta deschis despre activitatea HORA, rezultatele obținute, prioritățile viitoare, inițiativele în desfășurare și nevoia de implicare din partea fiecărui membru.
Un deceniu de HORA
Evenimentul a marcat și aniversarea a 10 ani de activitate HORA – un deceniu în care organizația a devenit un actor esențial în reprezentarea intereselor industriei ospitalității. Conferința s-a încheiat cu un moment de networking și celebrare alături de membri, parteneri și susținători ai acestui sector.
Alături de Conferința Națională a Industriei Ospitalității s-au aflat partenerii principali Edenred, UniCredit Bank și Fagura (platformă fintech susținută de Mastercard), precum și Metro, Julius Meinl, Red Bull, BitSoft, Alpro. Evenimentul s-a bucurat de susținerea Fratelli, BDG, Old Team Distribution, Macromex și Coca-Cola HBC România.
Conferința anuală HORA 2025 a demonstrat încă o dată că industria ospitalității este pregătită nu doar să reacționeze, ci și să propună soluții, să construiască și să contribuie activ la viitorul economic al României.
Sorry, the comment form is closed at this time.