03 apr. Laura Roshanian, Artisan Coffee: „România este o piață extraordinară pentru cafenelele de specialitate.”
Artisan Coffee este unul dintre proiectele care au contribuit decisiv la dezvoltarea pieței de cafea de specialitate din România, prin echipamente, import direct de cafea și inițiative care au adus împreună comunitatea.
Totul a pornit din pasiunea pentru cafea și pentru oameni a soților Laura și Afshin Roshanian. Am stat de vorbă cu Laura despre evoluția Artisan Coffee, despre felul în care s-a construit acest ecosistem și despre transformările prin care a trecut piața locală în ultimul deceniu.
Ați pornit cu o investiție relativ mică, dar ați ajuns să construiți un ecosistem complex în jurul cafelei. Care au fost etapele acestei evoluții?
Am început acest proiect legat de cafea în 2013. Întotdeauna am fost atrași de conceptul de excelență în tot ceea ce faci. Asta ne-a apropiat de cei mai buni prăjitori artizanali din Europa la acea vreme. De la ei am ajuns la La Marzocco, mulți spun că sunt cele mai bune espressoare profesionale, și așa am fondat divizia de echipamente Artisan Coffee Gear.
Măiestria cu care construiesc fiecare echipament ne-a făcut să ne îndrăgostim imediat de partea de echipamente din spatele cafelei și așa am adăugat rând pe rând Probat – prăjitoare de cafea de la shop la industrial, Mahlkönig – râșnițe profesionale și altele.
Formarea noastră în domeniul IT și faptul că am fost mereu la curent cu inovația, cu cercetările din domeniu, ne-au ajutat să găsim și să aducem repede în țară produsele care erau top în inovație. Aici menționez câteva dintre cele care s-au alăturat pe parcurs: prăjitoarele Stronghold, sistemele de distribuție a apei Marco, filtre BWT, și nu mai prejos sunt produsele de consum imediat Oatly și Sproud – băuturi din plante.
În 2016 a apărut Slow Coffee Festival, anul acesta la ediția a 10-a, care se va desfășura în perioada 25-27 septembrie la Romexpo.
Artisan Green Bean, fondată în 2019, este divizia noastră de cafea verde de specialitate adusă direct de la fermieri, aleasă cu foarte mare grijă. În acest fel, oferim clienților oportunitatea de a lucra direct cu producătorii și de a crea produse unice, de calitate. Cam în același timp am deschis cafeneaua noastră – Artisan Coffee Place și Asociația Artisan Coffee Community pentru a ajuta la dezvoltarea industriei.
În acest context, nu pot să nu vă invit la showroom-ul nostru din Șos. Străulești 29A, în care puteți vedea drumul pe care l-am parcurs în această industrie. Aici, totul culminează cu Artisan HUB – Humans United in Business, inaugurat în 2024. Este un spațiu în care cinstim istoria companiei, dar, mai presus de orice, oferim o platformă pentru inspirație, experiență, networking, recomandări și creștere profesională prin amestecarea diferitelor industrii în vederea învățării din experiențele celorlalți.

De ce ați dezvoltat acest ecosistem de business?
Totul a venit natural, ca răspuns la nevoile pieței. Un element foarte important în dezvoltarea Artisan Coffee a fost decizia de a construi un model de business circular, fără a intra în competiție directă cu clienții noștri.
Am contribuit la dezvoltarea a sute de cafenele și prăjitorii, la distribuția de cafea verde în Europa și la construirea unui festival care a adunat zeci de mii de vizitatori.
Rolul nostru este să construim infrastructura industriei, oferind acces la echipamente profesionale, cafea verde de calitate, know-how, consultanță și platforme de întâlnire și educație, precum Slow Coffee Festival și Artisan HUB. În acest fel, succesul clienților noștri contribuie direct la dezvoltarea întregului ecosistem al cafelei de specialitate.
Cum puteți caracteriza astăzi antreprenoriatul în zona cafelei de specialitate din România?
Este un domeniu încă tânăr, dar care se dezvoltă frumos, iar România este o piață extraordinară pentru cafenelele de specialitate. Oamenii apreciază tot mai mult produsele de calitate și, mai ales, conversațiile semnificative care au loc în aceste huburi sociale.
Această realitate susține dezvoltarea întregii industrii de specialitate din România, fie că vorbim despre cafea, ciocolată, brutărie, patiserie sau mâncare.
Cum a evoluat piața de cafea de specialitate în România în ultimii 10–15 ani și care au fost momentele care au accelerat această transformare?
Piața de cafea de specialitate a evoluat rapid în România și cred că aici a contribuit mult competitivitatea noastră ca popor și dorința de a participa la competiții foarte bine pregătiți. Campionii noștri mondiali și naționali au contribuit mult la această dezvoltare și la vizibilitatea României în lume.
Avem campioni și vicecampioni mondiali la (sper să nu uit vreo categorie): prăjit cafea, ibric sau coffee in good spirits. Dincolo de rezultate, important este că cei care au reprezentat și reprezintă România an de an sunt foarte bine pregătiți, în condițiile în care aceste ocupații nici măcar nu erau reglementate prin lege și nu existau în COR.
Astăzi, piața este mult mai bine așezată. Există afaceri care pot deveni surse de inspirație pentru cei care vor să deschidă cafenele sau prăjitorii, iar spațiile de învățare care s-au creat în industrie vor continua, cred, să susțină dezvoltarea.
În paralel cu activitatea de business, ați contribuit mult și la dezvoltarea comunității profesionale din jurul cafelei. Care au fost acțiunile cu cel mai mare impact?
Slow Coffee Festival a fost, de departe, cea mai solidă platformă de conectare între profesioniștii din industrie, consumatori și alte domenii conexe.
La fel de importantă este și Asociația Artisan Coffee Community, care a apărut din nevoia de a dezvolta o infrastructură economică sănătoasă pentru o industrie atât de tânără.

Care a fost rolul Slow Coffee Festival în dezvoltarea pieței locale?
Slow Coffee Festival este puntea dintre producători și consumatori, dintre lumi diferite care aduc împreună frumusețea diferențelor noastre. Este locul în care bogăția culturală și patrimoniul țărilor producătoare ajung mai aproape de Europa.
Pentru noi, este un spațiu în care explorăm împreună valori ale umanității.
Unul dintre proiectele importante ale Asociației Artisan Coffee Community a fost introducerea în COR a mai multor ocupații din domeniul cafelei. Ce a însemnat acest demers pentru industrie?
Da, am introdus în COR primele șase ocupații ale industriei. Din păcate, demersurile pentru finalizarea standardelor ocupaționale sunt îngreunate de existența unor reguli și normative învechite.
Sper să reușim cât mai repede să finalizăm aceste prime meserii, pentru ca de pregătirea profesională să poată beneficia atât tinerii, cât și persoanele trecute de 40 de ani care rămân fără loc de muncă și sunt mai greu de reintegrat pe piața muncii în domeniul pentru care au deja calificare.

Ați lansat acum un an proiectul Artisan HUB – un spațiu de întâlnire pentru profesioniștii din industrie. Ce rol joacă astfel de inițiative în evoluția pieței?
Sunt foarte necesare, nu putem să ne dezvoltăm dacă oferim doar experiențe monetizate. Artisan HUB – Humans United in Business este expresia fizică a următorului citat din scrierile Bahá’í:
„Viața economică este o arenă pentru exprimarea onestității, integrității, calității de a fi demn de încredere, generozității și a altor calități ale spiritului. Individul nu este doar o unitate economică egoist preocupată, străduindu-se să pretindă o tot mai mare parte din resursele materiale ale lumii.”
Am demarat acest proiect pentru că industria avea nevoie de un spațiu deschis de învățare. Un loc în care oricine, de oriunde, poate veni să construiască ceva împreună cu ceilalți, să învețe, să se bucure și să se simtă parte dintr-o comunitate. Avem nevoie să fim împreună, să învățăm unii de la alții și să fim aproape de cei care au nevoie. Nimeni nu este singur.
Privind din perspectiva voastră, ce diferențiază o cafenea care reușește să se dezvolte pe termen lung de una care rămâne doar un proiect de moment?
Rațiunea. Intrăm în business din pasiune pentru cafea, pentru oameni și pentru conversații, dar de multe ori nu ținem suficient cont de partea practică, cea care face lucrurile să continue pe termen lung.
Trebuie să fim atenți la tot ce ajută afacerea să prospere: un furnizor potrivit de materii prime și echipamente, o echipă unită de aceleași valori și deschisă către învățare continuă, o colaborare reală cu cei care îi trec pragul și integrarea nevoilor lor în propriul plan de afaceri.
Pentru antreprenorii HoReCa care se gândesc să intre în zona cafelei, care sunt cele mai importante lucruri pe care ar trebui să le înțeleagă înainte de a face acest pas?
Să vorbească cu cât mai mulți oameni din industrie, să fie detașați de proiect, dar în același timp să aibă multă pasiune pentru el. Să testeze echipamentele și să le aleagă pe cele mai bune, să se consulte cu cei mai buni profesioniști – pentru că România are astfel de profesioniști.
Cred că este important și să nu privească piața doar ca pe un spațiu de competiție, ci și ca pe unul de parteneriat. Fiecare dintre noi este diferit, fiecare are acel ingredient personal. Trebuie să avem încredere în valoarea noastră și să nu ne poziționăm defensiv. Industria are nevoie de mai multă unitate pentru ca toți să ne putem atinge potențialul maxim.
Cum vedeți evoluția culturii cafelei în România în următorii ani? Credeți că piața este încă în fază de creștere sau începe deja o etapă de maturizare?
Eu cred că este încă în creștere. Cafenelele de specialitate sunt spații comunitare, locuri în care ne cunoaștem vecinii și în care putem imagina împreună acțiuni concrete pentru a ne îmbunătăți viața, ca indivizi și ca parte dintr-o comunitate.
Asta vine și cu o responsabilitate din partea afacerilor: aceea de a-i privi pe clienți nu doar ca pe niște consumatori, ci ca pe niște acționari simbolici ai afacerii.
Artisan Coffee Community este membru afiliat al HORA. Ce v-a determinat să faceți acest pas și cum credeți că poate contribui această colaborare la dezvoltarea industriei ospitalității din România?
Avem nevoie de ajutorul fraților mai mari. Suntem o industrie tânără, care are nevoie de experiența membrilor afiliați HORA. În aceeași măsură, cred că și noi avem ceva de adus în această relație.
Sper să reușim curând un exercițiu de consultare și schimb de experiență, astfel încât să ne împletim cunoașterea și să construim împreună standarde solide pentru HoReCa. Întotdeauna mi-am dorit o familie numeroasă și simt că HORA poate fi acea familie în care potențialul tuturor ajunge la maximum prin susținere, colaborare și ascultare. Mulțumesc mult că existați!
Sorry, the comment form is closed at this time.